Training: Scriere de proiecte MTS/DSTJ | CRILIA

Training: Scriere de proiecte MTS/DSTJ

Faci parte dintr-o organizație de tineret/studențească?

Vrei să depui unul sau mai multe proiecte la Concursul Național și/sau Local de proiecte MTS/DJST?

Juniorul nostru cu experiență pe scriere de proiecte, Ana Preotu, iese la rampă cu un training pe scriere de proiecte în contextul Concursului Național și Local de Proiecte de tineret/studențești MTS/DJST, ce se desfășoară în perioada 8 mai – 1 noiembrie/15 mai – 1 noiembrie 2017.

Fii pregătit din timp pentru a depune proiecte în 2017!

Training-ul se adresează exclusiv reprezentanților ONGT-urilor și ONGS-urilor care doresc să inițieze proiecte prin intermediul Concursului Național/Local MTS/DJST.

  • Perioada de desfășurare: 5 – 7 mai 2017, în intervalul orar 10:00 – 18:00
  • Loc de desfășurare: sediul Crilia (str. Arcu 78, etajul 3)
  • Trainer: Ana Preotu
  • Taxă de participare: 30 lei

La finalul acestui training, participanții:

  • vor putea să elaboreze, planifice și scrie proiecte de tineret/studențești specifice Concursului Național/Local de Proiecte MTS/DJST;
  • vor cunoaște instrumentele necesare scrierii și depunerii unui proiect de tineret/studențesc;
  • vor ști să utilizeze cadrul non-formal de învățare în contextul proietelor de tineret/studențești.

Pentru a participa la training completează FORMULARUL DE ÎNSCRIERE și Ana te va anunța dacă intri în grupul de maximum 15 participanți pentru care ne-am propus să livrăm acest training.

Criterii de selecție pentru participarea la training:

  • apartenența în cadrul unui ONG de tineret/studențesc conform statutului;
  • apartemența în cadrul unui ONG care are documentele statutare/de la judecătorie actualizate, și bilanțul depus la zi (finanțatorul solicită: extras din Registrul special al asociațiilor și fundațiilor și certificat de atestare fiscală privind plata obligațiilor la bugetul de stat);
  • apartenența în cadrul unui ONG cu sediul în județul Iași (pentru Concursul Local de Proiecte);
  • motivația și capacitatea de valorificare a competențelor dobândite prin depunerea de proiecte de tineret/studențești;
  • sprijinul asigurat din partea organizației;
  • accesul unui număr cât mai mare de ONGT-uri și ONGS-uri.

Participarea se face pe baza completării formularului până miercuri, 3 mai, orele 15:00. Participanții selectați vor fi contactați telefonic, pentru confirmare.

Anunț Concurs Național/Local Proiecte: http://mts.ro/noutati/ministerul-tineretului-si-sportului-publica-in-monitorul-oficial-metodologiile-pentru-derularea-programelor-de-tineret-si-studenti/

Anunț Concurs Local Proiecte: http://www.dsjiasi.ro/noulsite/2017/04/anunt-concursul-local-de-proiecte/