Training pentru oamenii din companii
Crilia face training corporate, abordând o serie de tematici menite să dezvolte echipa şi liderii din companie, adresând abilităţi personale şi tehnice necesare pentru creşterea performanţei.
Investiţia în oameni este ceea ce ajunge să diferenţieze companiile de succes de cele care eşuează. Oamenii sunt cei care contribuie la creşterea performanţei unei companii şi, în final, la creşterea profitului.
Pentru instruirea oamenilor din companii, lucrăm în câteva etape:
01. Primul contact
Ne întâlnim și discutăm. Ce provocări au oamenii din echipă, care sunt standardele la care se dorește ca oamenii să ajungă. Stabilim modalitatea de acces la oameni pentru pasul următor.
02. Diagnoza inițială
Înainte de a ne apuca de training analizăm contextul în care se află angajaţii, cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile pe care le au, unde trebuie să intervenim specific şi ce aspecte să abordăm, astfel încât rezultatele să fie palpabile.
03. Concepere
După identificarea aspectelor specifice de îmbunătăţit într-un anumit domeniu şi luând în considerare contextul în care se face training-ul, realizăm un program de training care să răspundă nevoilor companiei.
04. Livrare
Punem accent pe interactivitate şi pe metode de învăţare într-un mediu relaxant, pozitiv. Dezvoltăm abilităţi şi punem bazele atitudinilor care să contribuie la performanţă. Facem experienţa de învăţare plăcută şi punem în discuţie conţinut relevant.
05. Evaluare
La finalul training-ului aplicăm metode de evaluare a participanţilor din punctul de vedere al cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite, dar şi al atitudinilor dezvoltate. Analizăm schimbarea produsă și propunem follow-up.
06. Follow-up
Şi pentru că niciun fel de training nu este relevant dacă participanţii nu ajung să aplice lucrurile învăţate, realizăm după fiecare training activităţi specifice pentru facilitarea punerii în practică a celor învăţate la locul de muncă și în viața personală.