Atelier cu emoții III
workshop
“Pun prea mult la suflet!”
În august, de regulă luăm vacanță, dar Elena a venit către noi cu o provocare: ateliere de emoții, lucrul la care se pricepe ea cel mai bine. Planurile sunt mari, dar începem cu 3 ateliere pe care ea ni le propune și are curajul să le deruleze în august – luna vacanțelor.
Al treilea atelier este despre noi și, așa cum zice și titlul, despre „sufletul” pe care îl punem în interacțiunile cu ceilalți, în lucrurile pe care le facem.
Uneori, nu ne place ce simțim, e greu, e dificil. Poate uneori disimulăm în marea de presiuni sociale și afișăm emoțiile acceptate, poate uneori avem nevoi emoționale pe care nu știm cum să le abordăm. Și poate că e bine să ne cunoaștem un pic mai mult.
Sunt invitați să participe la aceste ateliere toate persoanele care:
- vor să înțeleagă mai bine ce e cu „controlul emoțiilor”
- vor să descopere un pic mai mult despre ei
- au momente în care reacționează așa cum nu și-au dorit să reacționeze
- vor să lucreze cu ei pentru a le fi mai bine emoțional
Iată ce spune Elena despre această întâlnire:
Nu există emoții pozitive sau negative. Sunt doar emoții, instrumente care vorbesc despre noi și nevoile noastre emoționale. Intensitatea cu care experimentam emoția este de fapt greu de dus. Fiecare are la dispoziție modalități de reglare a propriilor trăiri. Le vom descoperi împreună și alegem ce putem folosi în provocările zilnice.
Citește mai multe despre Elena Cazacu.
Așadar, vă invităm cu drag pe 29 august, de pe la 17.30 la o cafea sau ceai, un fruct sau ceva dulce, iar de la 18.00 începem lucrările.
- Trainer : Elena Cazacu
- Loc : Iași
- Când : 29 august 2018
- Interval orar : 18.00-20.00
- Grup maxim : 8 participanți
- Preț : 19 euro