30 mai: Creșterea stării de bine! (sau cum să fii fericit) – CRILIA
Share

Creșterea stării de bine! (sau cum să fii fericit)

WEBINAR

PLĂTEȘTI DACĂ NU VOTEZI!

Acest webinar este GRATUIT pentru toți cei care se înscriu și ne trimit și o poză cu ei și buletinul cu ștampila VOTAT sau o poză cu ei la o coadă din diaspora dacă au vrut și nu au reușit să voteze (există câmp de upload foto în formularul de înscriere). Dacă vrei să participi, dar nu reușești să mergi la vot, taxa de participare este de 50 lei

 

Te invităm să participi la un WEBINAR despre Starea de bine. Nu o să-i spunem Fericire, ca să nu vă speriem, dar în principiu este despre cum poate fiecare dintre noi să intervină în mod conștient și punctual pentru a contribui la starea de bine personală.

Și pentru că nu credem în separarea viață personală – viață profesională (știți voi, oamenii sunt cum sunt pentru că sunt o îmbinare a ambelor medii, pentru că iau dintr-un mediu și construiesc în celălalt, dar despre asta într-un eveniment ulterior) zicem că a avea grijă de starea de bine proprie te ajută în ambele medii.

Întâi vorbim despre ce se întâmplă în lume, ce studii există și cum este influențată starea de bine în general, apoi ne apucăm de discutat pe 2,3,4 dintre cele 12 acțiuni deliberate pe care le putem implementa pentru creșterea stării de bine. Voi, cei care veți participa live la WEBINAR, veți decide pe care să le abordăm. Votăm democratic și ne apucăm de treabă. Iar în funcție de timp vedem câte putem acoperi. Unele dintre ele sunt mai vaste, la altele e mai puțintel de zis. Uite-le mai jos:

 

12 Acțiuni deliberate pentru creșterea stării de bine

Acțiunea 1. Exprimarea recunoștinței.

Începe cu mulțumesc și apoi vei observa care sunt efectele la nivel fizic și psihic atunci când practici recunoștința în mod regulat.

Acțiunea 2. Cultivarea optimismului

Să mă aștept să mi se întâmple lucruri bune și să pot identifica urmări pozitive în lucruri negative.

Acțiunea 3. Evitarea analizării excesive și a comparațiilor sociale

Uneori, când primim vești proaste sau când ni se întâmplă ceva neplăcut, avem tendința de a ne bloca din orice fel de activitate și de a rumina cele tocmai aflate, lucru, care, evident, nu ajută la nimic. Aplicând metode specifice e evitare a analizării excesive, ne putem crește starea de bine.

Acțiunea 4. Actele de binefacere

Nu, nu e vorba despre donații pentru păstrarea păcii mondiale (deși ar putea fi), ci este vorba despre lucrurile mici pe care, dacă le facem în mod regulat pentru folosul altora, ne aduc nouă o creștere a stării de bine..

Acțiunea 5. Cultivarea relațiilor sociale

Poate una dintre cele mai importante activități deliberate, omul fiind un „animal social”. Implementarea de activități deliberate pentru menținerea relațiilor cu ceilalți și crearea de relații noi.

Acțiunea 6. Cum fac față problemelor și stresului

Stresul poate fi negativ sau, dimpotrivă stimulant. A fi pregătit în fața stresului, a avea niște strategii de a-i face față duce la creșterea stării de bine.

Acțiunea 7. Să înveți să ierți

Când suntem înșelați sau răniți de o altă persoană, de regulă, principalele 2 tipuri de reacție sunt dorința de răzbunare sau evitarea. Iertarea nu înseamnă neapărat împăcarea părților aflate în conflict și a nu ierta este ca atunci când ții cărbuni încinși în palmă și te aștepți să îl doară pe celălalt.

Acțiunea 8. Cum să trăiești în prezent:  Creșterea experiențelor de flux

Pe scurt, o experiență de flux e o experiență în care nu simți cum trece timpul. Ești atât de absorbit în ceea ce faci, încât uiți că trebuie să mănânci, nu îți dai seama că te doare spatele etc. Ești, pur și simplu cufundat în ce faci. Fluxul este o stare de absorbire completă și implicare totală în momentul prezent.

Acțiunea 9. Cum să trăiești în prezent: Să te bucuri de plăcerile vieții

Poate că uneori suntem foarte concentrați pe rezolvarea de probleme și uităm să observăm lucrurile plăcute, mai mici sau mai mari din viața noastră. Dacă nu ai auzit despre mindfulness, poți căuta informații să vezi cum poate îmbunătăți calitatea vieții.

Acțiunea 10. Urmărirea scopurilor propuse

Cu siguranță, obiective și scopuri am mai avut. Uneori sunt chiar o sursă de frustrare și nu de fericire. Și totuși, urmărirea scopurilor contribuie la creșterea stării de bine, așa spun cercetătorii. Altfel spus, ești mai fericit atunci când ai ceva de făcut decât atunci când plutești în derivă.

Acțiunea 11. Religia și spiritualitatea

Poate cea mai dificilă dintre activități, aduce în prin plan beneficiile spiritualității pentru sănătate și starea de bine. Practicarea religiei, a unor ritualuri specifice religiei, duce, în anumite condiții, la creșterea stării de bine.

Acțiunea 12. Cum să ai grijă de corpul tău

Ce faci pentru a avea grijă de corpul tău? Faci sport? Ai grijă ce mănânci? Mergi la controale medicale periodice? Te plimbi? Gândește-te!

 

  • Trainer : Crina Penteleychuk
  • Când : 30 mai 2019
  • Interval orar : 15.30 -16.30
  • Tip eveniment : WEBINAR online
  • Preț : Acest webinar este GRATUIT pentru toți cei care se înscriu și ne trimit și o poză cu ei și buletinul cu ștampila VOTAT sau o poză cu ei la o coadă din diaspora dacă au vrut și nu au reușit să voteze (există câmp de upload foto în formularul de înscriere). Dacă vrei să participi, dar nu reușești să mergi la vot, taxa de participare este de 50 lei.
Înscrie-te!
0px
Creșterea stării de bine