Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a-mi pune sufletul pe tavă și voi începe cu ceva frumos, ceva ce sper eu să vă facă să zâmbiți, puțin, măcar în colțul gurii.

Anul trecut am fost voluntar la festivalul de teatru profesionist EuroArt. Trăind în alt mediu, nu prea înțelegeam cum e treaba cu teatrul și ce-l face așa special. Credeam că teatrul e ceea ce se întâmplă în fiecare zi și refuzam să mă împlic și în alte trăiri.

Am greșit! Am greșit crezând tot ceea ce am scris mai sus, căci pentru mine, EuroArt a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea. Am cunoscut și am văzut oameni în adevăratul sens al cuvântului, oameni cu care în mod normal nu puteam intra în contact. M-am bucurat! Plecam în fiecare seară cu un zâmbet imens pe față și cu sufletul împăcat.

Am râs de mă durea maxilarul, doar e teatru de comedie. Ulterior am căutat să revăd piesele, dar nu se mai jucau în Iași, asta pentru că vin trupe de teatru din Sfântu Gheorghe, București, Târgu Mureș și alte orașe.

Tocmai am văzut „Pisica Verde” de Elise Wilk regizat de Rareș Budileanu. În distribuție au fost oameni frumoși ca Amelia Toaxen, Candana Trifan, Andreea Terciu, Monika Tompos, Alin Stanciu și Petru Zota. 55 de minute am stat cu ochii lipiți de acești tineri, încercând să le anticipez gesturile și faptele. Am trăit cu ei, am respirat cu ei și mă simțeam mică printre atâția oameni mari.

Abia aștept să fiu cel mai fericit om de pe pămând, vizionând „O noapte furtunoasă”, „Take, Ianke și Cadîr”, „Gaițele”, Moartea pentru patrie”, „Ce ne sunem când nu ne vorbim” și „D’ale Carnavalului” de teatrul Karov Tel Aviv.

Și dacă vor fi și crilienii acolo, cum să nu veniți? 😉

Vă îmbrățișează și vă pupă apăsat pe frunte Crilianul Colorat!