Despre afaceri și oameni
Și în mai avem Serile Crilia. Avem invitată pe Victoria care a ales să vorbească despre Oameni și afaceri. Dacă e să te gândești un pic, cele două cuvinte, puse unul lângă celălalt, pot fi ușor oximoronice. Ce înseamnă să fii om și cum poți fi om făcând afaceri. Dar ne va spune mai multe Victoria.
Iată câteva cuvinte de la invitata noastră:
În ultimii 15 ani am absolvit o facultate, am susţinut două disertaţii, am obţinut câteva calificări urmare a frecventării mai multor cursuri, am lucrat în câteva companii în care am pus bazele şi am coordonat câteva afaceri, fiind director de resurse umane, director de operaţiuni, iar apoi director de dezvoltare, înglobând în această ultima funcţie experienţă de viaţă dobândită, experienţă profesională şi pregătirea academică.
Naivitatea anilor douăzeci mă îndemna să cred că eram suficient de pregătită să fac faţă provocărilor profesionale în care mă aruncăm pentru că mă obosea monotonia, amânarea luării unor decizii, lipsa de acţiune. Voiam că lucrurile să se întâmple în ritmul meu. Din cauza lipsei de experienţă, lucrurile păreau complicate, iar uneori cred că le complicăm chiar eu.
Îmi place să cred că astăzi experienţă îşi spune cuvântul. Am învăţat să simplific şi să deznod repede ceea ce unii încearcă să complice, am învăţat să-mi simplific viaţă debarasându-mă de lucrurile, obiceiurile şi acţiunile inutile.
Aceleaşi principii le transmit mai departe persoanelor cu care interacţionez atât în viaţa personală, dar şi în viaţa profesională; aceleaşi principii le aplic în afacerile în care sunt implicată.
Și dacă vrei să fii părtaș la această experiență, iată:
Când? Miercuri, 31 mai, ora 19:00
Unde? FIKA Iași (Lângă Librăria Junimea din Piața Unirii)
Cât mă costă? Cât te lasă inima (donația minimă recomandată– 10 lei). Împreună vom contribui la transformarea destinului unui tânăr într-o poveste de succes. Contribuim la educația și dezvoltarea unui bursier din cadrul Fondului de burse al Fundației Comunitare Iași
Cum mă înscriu? Completează repede repejor acest FORMULAR, iar în 24 de ore vei primi confirmarea de la noi.
Şi dacă nu te-am convins, o lăsăm pe Victoria să vă mai spună despre ea:
Când mi s-a lansat (neoficial) invitaţia de a participa la Serile Crilia, m-am gândit, un pic stânjenită, dacă ceea ce ar urmă să povestesc în aproximativ o ora şi jumătate, cât durează momentul speaker-ului, ar interesa publicul, adică pe dumneavoastră, dragii mei.
Apoi mi-am amintit despre faptul că viaţă a fost generoasă cu mine din toate punctele de vedere. La această dărnicie din partea vieţii eu am adăugat muncă şi ambiţie. Acest cumul de factori cred că a contact foarte mult în dezvoltarea vieţii mele personale şi profesionale.
Vreau să extrageţi din experienţă mea câteva short-cut-uri esenţiale pe care să le adaptaţi şi adoptaţi în atingerea obiectivelor dumneavoastră, astfel încât să economisiţi timppreţios pe care uneori îl pierdem în căutarea răspunsurilor la unele întrebări la care s-a răspuns deja.