Andrei vine în echipa noastră cu 16 ani de experiență în managementul proiectelor informatice, business process modeling, ecommerce, managementul calității și audit. Trainingul a apărut în viața lui în 2006 și de atunci a reușit să includă în proiectele sale și livrarea de programe de învățare și dezvoltare, iar în ultimii trei ani, acestor proiecte li s-a alăturat și activitatea de mentorat.
Andrei e interesat de interacțiunile umane dinamice, fiind captivat de complexitatea proceselor de comunicare și de cum învață adulții. Pentru el educația este esențială în atingerea succesului în viață și un mijloc prin care te poți uita la viață cu mai multă apreciere în căutarea de sens. Consideră că procesul de învățare nu ar trebui să înceteze niciodată, subliniind importanța expunerii la noi provocări și la medii inedite pentru realizarea aspirațiilor individuale.
Are o înțelegere profundă a modului de lucru în companii cu diferite domenii de activitate, a modului de implementare și funcționare a proceselor de business în organizații medii și mari, precum și o viziune de ansamblu asupra ceea ce înseamnă o organizație, cu planificări și obiective strategice, cultură organizațională, oameni.
După toți anii petrecuți în corporații, consideră că activitatea sa ca trainer a rămas cea mai satisfăcătoare experiență profesională, mai ales din prisma lucrului cu oamenii și mai spune despre el că este planificat și organizat. Este un trainer care poate transforma un conținut foarte tehnic în informație ușor digerabilă și în interacțiunile cu el aduce calm și răbdare, având o capacitate ridicată de percepție a contextului și a oamenilor.
Este pasionat de muzică, împărtășind această pasiune cu cei 2 copii, care sunt printre cei mai tineri fani ai formației sale, „The Strizzers” și este adeptul unui echilibru sănătos între carieră și viața de familie.
Experiență:
- 16 ani de experiență în arii de business ca managementul proiectelor informatice, business process modeling, managementul calitatii, audit, conformitate și guvernanță
- 12 ani de experiență în training și facilitare
- Experiență în domenii diverse cum ar fi cercetare, IT, productie, plăți online, ecommerce, GDPR (protectia datelor cu caracter personal)
Certificări:
- Certificat CIPT (Certified Information Privacy Technologist) – International Association of Privacy Professionals – din 2021
- Certificat Six Sigma Black Belt – International Six Sigma Institute – din 2016
- Certificat Business Process Management Professional – International BPM Institute – din 2015
- Certificat CNFPA (ANC) Project Management – din 2008
- Formator autorizat CNFPA (ANC) – din 2006
Domenii favorite:
- Proiecte cross-departamentale
- Îmbunătățirea proceselor de business
- Implementare soluții informatice
- Managementul riscurilor în business
- Conformitate cu legislația și standardele internaționale sau de industrie
- Privacy and security, GDPR
Studii:
- Facultatea de Fizică – Universitatea din București
- Diplôme d’études approfondies (master) – École polytechnique universitaire de Lille
- Master în administrarea afacerilor – Academia de Studii Economice din București
Hobby-uri: muzica, fotografia, călătoriile
Motto: “I find that the harder I work, the more luck I seem to have.” – Thomas Jefferson
Altele: Chitarist și membru fondator – The Strizzers (2019-prezent) și Bodark (2010-2014)