Când mama îmi spunea: „Mamă, e invidioasă pe tine că ești frumoasă și deșteaptă!” ori de câte ori îi povesteam despre vreo „prietenă” care mă trăda, mințea sau ignora, îmi dădeam ochii peste cap și în capul meu vedeam tot subiectivismul de „cioara cu puiul” al maică-mii. Doar ce avea să zică: „poate ai făcut tu ceva greșit…”?
Apoi am citit ideea de mai jos într-o carte bazată pe studii științifice:
Oamenii tind să reacționeze la binele celuilalt cu anxietate și gelozie asezonate cu invidie și ciudă.
Ce? Ce? Ce? Stai puțin! Cum adică?
Adică, atunci când văd că „prietenul” se mută într-o casă mai mare, în loc să mă bucur în mod autentic, mă gândesc la mine, că eu stau în aceeași garsonieră minusculă de 10 ani și nu reușesc să mă mut, deși am încercat de vreo câteva ori. Și viața e nedreaptă, că eu meritam mai mult să mă mut acum într-o casă mare.
Adică, atunci când colega merge prin vacanțe și vizitează tot felul de locuri exotice mereu, în loc să mă bucur în mod autentic pentru ea, mă gândesc la faptul că aș fi putut eu să fac asta, dar na! ea nu are rate la casă, copii, job full-time etc.
Și mă întorc la ce spunea maică-mea. Și găsesc în cuvintele ei înțelepciunea transmisă involuntar, observațiile făcute de-a lungul timpului de oameni, generație după generație. Că sub cuvintele clișeice se ascunde altceva, se ascunde adevărul acesta ce reiese din cercetări ale sociologilor și psihologilor:
Lipsa bucuriei autentice pentru triumful celuilalt erodează o relație, o răcește.
Lipsa de conștientizare a sentimentelor neplăcute ce apar când dăm cu nasul în triumful celuilalt duce, în timp, la deteriorarea relației.
Și trag linie și învăț două lucruri de aici:
Îmi înțeleg mai bine fostele „prietenii”. Și înțeleg acum că unele dintre ele nu au rezistat și din cauză că fie eu, fie cealaltă parte a relației, nu am putut transforma anxietatea, gelozia, invidia în admirație sau bucurie autentică.
Îmi antrenez bucuria autentică pentru actualele și viitoarele relații sociale. Se zice că: zi-mi cum reacționează prietenii tăi la reușitele tale și îți voi spune cât de prieteni îți sunt. Atunci când reușești, când ești mândru de ceva, primești o bătaie pe umăr cu „Bravo! Felicitări! Mă bucur că ai reușit!” (sau măcar un like pe Facebook)? Când reușesc prietenii tăi, îți faci timp să te bucuri pe bune sau găsești un colț în care să șușotești: „uite-o, mă și pe asta!”
Îmi doresc ca aceste rânduri să ajungă și la cei care spun „cine mă place, mă place așa cum sunt” sau la cei care spun „data trecută am sunat eu, acum e rândul lui să mă întrebe ce mai fac”. Pentru că, e responsabilitatea noastră să ne înconjurăm cu oameni de calitate, cu oameni potriviți nouă. Și tot responsabilitatea noastră este să încheiem relații care nu ne mai fac bine (dar despre asta într-un episod viitor).
Pentru că (și de fapt asta voiam să spun de la bun început) calitatea oamenilor apropiați cu care ne înconjurăm și numărul de interacțiuni sociale zilnice sunt principalii doi factori care influențează cel mai mult longevitatea și calitatea vieții așa cum spune Susan Pinker în cartea sa, „The Village” bazat pe un studiu realizat de Julianne Holt-Lunstad, cercetător la Brigham Young University.
Și nu degeaba, una dintre cele 12 activități pentru creșterea stării de bine este Cultivarea relațiilor sociale. Poate ești conștient sau nu de oamenii care te înconjoară, poate acționezi în mod conștient pentru menținerea sau inițierea de noi relații și atunci te felicit. Dacă nu petreci timp special, în mod conștient pentru cultivarea relațiilor sociale (sau dacă știi că mai e loc de îmbunătățit) poate ar trebui să o faci.
Articol scris de Crina Penteleychuk
