Dragii Moșului, În mod oficial am intrat și noi în spiritul sărbătorilor! De astăzi începând, ne permitem să ne gândim întruna la Crăciun, la brad și ornamente, la bomboane de pom (în special), la zăpadă, reni și Moș Crăciun, dar mai ales la cadouri.
Cadourile, acest dulce chin al sezonului… Îi spunem chin pentru că alergăm încontinuu după cele mai frumoase, colorate, ochioase, ba mari, ba mici, pompoase ori ba, alese întocmai după preferințele destinatarilor, care să le facă inima să tresalte.
Chinul se îndulcește atunci când vedem și simțim încântarea, când inima ni se umple de bucurie și căldură la finalul misiunii imposibile denumite generic ”goana după cadouri”, derulate cu stoicism și finalizate în uralele celor dragi.
În acest sector, anul acesta ne-am gândit să îți dăm o mână de ajutor, garantând rezultate la fel de spectaculoase, ba chiar poate și mai și! Așa cum deja știi, noi vrem să facem lucrurile altfel, credem în non-formal, în calitățile deosebite ale oamenilor obișnuiți și lucrăm de dimineață până-n seară să le scoatem la iveală și să le dezvoltăm.
Și dacă tot ne place să afirmăm că suntem mai cu moț decât alții, nu ne dezicem nici de sărbători și îți propunem o super idee: anul acesta, de Crăciun, dăruiește celor dragi câte un training!
Motivul pentru a alege unul din trainingurile noastre OPEN pentru a-l oferi de Crăciun este pe cât de simplu, pe atât de autentic: o experiență frumoasă și utilă valorează mai mult decât orice obiect!
Îi vei face cadou celui drag posibilitatea de a se dezvolta exact în aria în care simte că are nevoie. La cursurile noastre, cel drag ție va întâlni oameni deschiși, orientați spre a-i descoperi potențialul și a-l ajuta să crească în ariile în care se simte nesigur. Va intra într-o comunitate haioasă care face treabă de calitate zâmbind, va găsi necondiționat susținere pentru proiectele și visele sale.
Astfel, dăruindu-i un training din programele noastre, îi vei face un cadou unic, de care își va aminti cu plăcere oricând și care poate însemna începutul unei noi etape în viața sa.
Pentru că știm că te-am convins, avem câteva detalii tehnice despre cum poți face acest vis să se îndeplinească: ia la puricat trainingurile Crilia OPEN 2016 și vezi care cui i se potrivește. Dacă totuși nu ești sigur, nu-i bai, îl poți lăsa pe destinatarul cadoului să hotărască unde vrea să participe.
Mergi apoi la formularul de înscriere și completează-l cu datele tale și ale celui care va primi o experiență cadou. Ai posibilitatea de a alege dintre două tipuri de vouchere: de 50% sau de 100% din valoarea unui training.
Poți selecta tu cursul pe care să îl dăruiești, sau îi poți lăsa celui drag cale liberă să-și aleagă ce dorește, după preferințe. Și gata!
Simplu, fără bătăi de cap, ore pierdute prin magazine sau neuroni stresați în încercarea de a identifica cadoul perfect. Iar pentru cel care îl va primi, te asigurăm, de maxim efect!
Spor la shopping de experiențe și așteptăm să ne împărtășiți reacții și emoții!