Uneori. Uneori e și vina ta!
De câțiva ani de când mă perind prin mediul corporate cu training de grup și individual m-am intersectat cu tot felul de situații și am văzut tot felul de oameni în tot felul de relații „profesionale”. Am discutat cu CEOs și HR manageri, am avut discuții pe holuri și la țigară, în pauzele de la training și în lift și în drum spre parcare și în mașină în drum spre cina festivă. E o chestie din poziția în care mă aflu, că oamenii spun. Spun ce îi doare. Și o spun deschis cu înjurăturile de rigoare dacă e cazul. Lucrul acesta mă ajută pe mine să vin cu soluții specifice pentru a „îmblânzi” și corecta comportamente care dăunează bunului mers al echipei.
De fapt ce vreau să spun cu titlul ăsta (E vina ta!) este că de multe ori ne uităm la ceilalți și la cum ne influențează negativ comportamentele LOR „greșite” și tot de atât de multe ori găsim justificări pentru comportamentele noastre „greșite”. Dacă un coleg greșește în mod repetat un raport, ne trezim că spunem „ăsta e chiar idiot!”, dar dacă facem noi același lucru probabil avem reacții de tipul „am fost foarte aglomerat”, „e a 5a oară când întreb și mi-au zis să-l fac așa” etc.
Eu greșesc tot timpul. Chiar acum câteva ore m-am ridicat de la o masă unde am băut cafea (de fapt eu am băut un smothie) cu niște oameni tare dragi mie și cărora le-am înmânat niște diplome. Am uitat dă scriu dl. în loc de dra. pe 2 dintre diplome. A fost greșeala mea, eh, nimic grav. Le voi reface, am trimis bisou-uri și aia e. Dacă rugam pe cineva să facă asta, probabil aș fi fost un pic mai supărată. Pentru că acel cineva trebuia să fie mai atent, nu?
E un lucru care se numește bias psihologic și pe care îl avem cu toții. Tindem să fim mai aspri cu ceilalți și mai blânzi cu noi. (deși de multe ori suntem capabili să vorbim cu noi mult mai urât decât o facem cu ceilalți).
Cu toate acestea, atitudinea aceasta în încercarea de a rezolva un conflict nu este constructivă și e nevoie să înțelegem cum uneori suntem NOI de vină (sau cum e posibil să fim, de fapt, noi de vină).
Acces la informații diferite
E posibil să avem acces la informații diferite și nu neapărat pentru că am primit informații diferite, ci pentru că, pe măsură ce trecem prin viață, informațiile disponibile devin copleșitoare. Pur și simplu nu mai putem asimila toate sunetele, evenimentele, sentimentele etc. implicate. Și atunci selectăm ceea ce considerăm important și relevant pentru noi. Un exemplu este această situație (sursa: Conversații defectuoase – Douglas Stone)
Doug l-a dus pe Andrew, nepotul său de 4 ani să privească o paradă. Stând pe umerii unchiului său, Andrew s-a arătat extrem de încântat atunci când i-a văzut pe jucătorii de fotbal, pe majorete și trupa școlii trecând în caruri somptuoase. După aceea, a exclamat „E cea mai frumoasă paradă de camioane pe care am văzut-o vreodată!”. Se pare că fiecare car era tras de câte un camion.
Cine a greșit în cazul acesta? Andrew sau unchiul său?
Interpretăm lucrurile diferit
Experiențele noastre, bagajul nostru psihologic, dacă am avut o copilărie fericită sau cu ce fel de profesori am învățat sau, am avut părinți severi sau permisivi etc., toate influențează modul în care reacționăm în diferite situații, răspundem la anumiți stimuli. Mai sunt și regulile implicite pe care le-am învățat pe parcursul vieții care și ele vin la pachet să ne modeleze modalitatea în care interacționăm cu ceilalți și care nu sunt la fel cu ale celorlalți. E așa-zisul „bun-simț” despre care aud în traininguri: păi e de bun simț să faci ce ai spus că faci. Da, este de bun-simțul tău, nu este automat și regulă pentru ceilalți. O poți face regulă dacă o exprimi în mod explicit și clar ca standard după care se mulează interacțiunea voastră.
Concluziile pe care le tragem reflectă propriile interese
Un alt lucru care ne poate ajuta să înțelegem cum suntem noi de vină uneori este acest fenomen: Concluziile pe care le tragem reflectă propriile interese, demonstrat de profesorul Howard Raiffa de la Harvard Business School. A lucrat cu echipe de oameni cărora le-a dat niște informații despre o companie. Unora le-a spus că vor negocia pentru a cumpăra compania, iar altora că o vor vinde. Apoi a cerut echipelor să evalueze compania cât mai obiectiv posibil. Raiffa a descoperit că vânzătorii considerau că firma valora, în medie, cu 30% mai mult decât valoarea exprimată pe piață. În schimb, cumpărătorii au evaluat-o cu 30% mai puțin.
Până la urmă, scopul nu e să arătăm cu degetul, ci e de a afla cât mai multe despre subiect. Iar recomandarea pentru comunicarea mai eficientă este să Transformăm certitudinea în curiozitate. Curiozitate pentru a descoperi versiunea celuilalt.
În loc să te gândești „Cum poate gândi așa ceva?”, mai bine întreabă-te: „Oare ce informații are el și eu nu am?”.
Înlocuiește: „Cum poate fi atât de irațional?” cu „Care este modul lui de a vedea lumea, astfel încât punctul lui de vedere să se susțină?”
Articol scris de:
Fondator & Trainer Crilia
