Gândire laterală sau cum să numești altfel gândirea creativă, provocatoare, care te scoate din tipare și te ajută să scoți din pălărie un alt tip de idee, un alt tip de soluție.

Termenul de „gândire laterală” a apărut în 1967 și își propunea să desemneze un proces sistematic de a gândi inovator, depășind tiparele limitative ale gândirii logice. Edward de Bono, creatorul gândirii laterale, o explica astfel: „Nu poți săpa o groapă nouă adâncind o groapă mai veche.”

În educația formală accentul se pune pe gândirea verticală, gândire eficientă, dar incompletă. „Gândirea laterală poate fi exersată, învățată și folosită. Putem să ajungem să fim pricepuți în acest domeniu așa cum putem ajunge să fim pricepuți la matematică.” spune E. de Bono în cartea sa, Gândire Laterală

Programul de față își propune să facă alături de voi primii pași în a construi o gândire care să ne sară în ajutor atunci când avem nevoie. Probabil te interesează acest program dacă te interesează ceva din următoarele idei:

  • Să găsești idei noi la probleme vechi
  • Să te gândești la lucruri noi într-un mod diferit
  • Să identifici idei inovatoare
  • Să poți privi lucrurile din unghiuri diferite (pe bune, nu doar la nivel de frază pompoasă)
  • Să profiți de stimulii externi pentru a identifica soluții altfel

Este un program cu un nivel ridicat de experimentare și practică, iar teorie mai puțină, doar atât cât este nevoie pentru fixarea unor metode de gândire laterală. Cine va participa la acest program va exersa pe parcursul celor 6 săptămâni gândirea laterală prin provocări lansate la fiecare sesiune, dar și ca temă pentru acasă.

Așadar un program care pune bazele gândirii laterale și în urma căruia îți poți exersa deliberat mintea să gândească „altfel” decât în modul tradițional.

Tematici pe sesiuni:

Sesiunea  1: Cum lucrează mintea? Importanța gândirii laterale.

Sesiunea 2: Alternative. Cum le găsesc și cum mă ajută.

Sesiunea 3: PMI. Un instrument atât de simplu și cu atât de mult impact.

Sesiunea 4: Fracționarea. Punctul de acces și zona de atenție.

Sesiunea 5: Stimularea aleatorie.

Sesiunea 6: Ce și cum aplic pentru a-mi stimula gândirea.