Pentru că se face din ce în ce mai cald afară și asta ne duce cu gândul la vacanță și la un cântec la chitară la malul mării sau în jurul focului de tabără, la ediția aceasta de Seri CRILIA îl avem invitat pe Cosmin Vaman.

Probabil ați auzit de el din mai multe medii, dar cu siguranță știți că are o chitară și cântă la ea cântece compuse de el.

La Serile CRILIA ne va povesti despre el și despre ce și cum a făcut, dar, cel mai important, va cânta. Și vom avea și câteva premiere.

Așa că vă așteptăm cu drag să petrecem împreună o seară relaxantă în compania lui Cosmin.

Când? Joi, 27 iunie, ora 18:00

Unde? Librăriile Cărturești, Palas Mall, Iași

Cât mă costă? Cât te lasă inima (donația minimă recomandată– 5 lei)

Suma strânsă în cadrul acestei ediții va merge către fondul de urgență de la Fundația Serviciilor Sociale Bethany.

Cum mă înscriu? Completează repede repejor acest FORMULAR, iar în 24 de ore vei primi confirmarea de la noi.

Şi dacă nu v-am convins, îl lăsăm pe Cosmin  să vă convingă:

 

“Am de gând, pe scurt, să povestesc și să ilustrez muzical viața mea de până acum. Care mi-au fost provocările, momentele de cotitură, deciziile pe care a trebuit să le iau pe plan profesional și personal, ce am avut de câștigat sau de pierdut din ele. Voi povesti cu ce mă ocup, de ce îmi iubesc jobul, de fapt joburile, ce înseamnă universitatea în viața mea dar și cum e să fii tânăr (de fapt aspirant) artist. În măsura în care o să intereseze pe cineva, o să povestesc frânturi (adecvate) din ce a însemnat până acum devenirea mea personală, o să cânt prima piesă pe care am scris-o vreodată dar și unele dintre cele mai personale cântece, unele dintre ele direct din sertar, pe care nu le-a auzit (mai) nimeni până acum.