5 oct.: Conversații dificile (III) – CRILIA
Share

Conversații dificile III

workshop

Ne apucăm de pilotat un program pe care-l credem noi, cel puțin interesant. Ne vom întinde pe câteva întâlniri gândite să nu depindă una de cealaltă, dar care împreună fac tematica aleasă mai clară și mai ușor implementabilă. Am ajuns la întâlnirea cu numărul III.

Pornind de la experiențele din trainingurile din companii și experiențele avute în grupurile de training de-a lungul timpului și inspirați de oameni precum Douglas Stone, Sheila Heen, Louise Evans, Gerard Collignon, Daniel Goleman, Dan Ariely și încă vreo câțiva, ne-am apucat de construit un program care să fie util celor care comunică (adică tuturor, sperăm că se înțelege).

De fapt este vorba despre acele subiecte care sunt greu de abordat fie din cauza implicațiilor, fie din cauza persoanelor cu care urmează să discuți. Și putem aici lua ca exemplu discuția cu un șef agresiv sau cum spui că tu consideri că ai fost nedreptățit, că vrei o promovare, că vrei o mărire de salariu sau cum comunici rezultatele slabe ale unui coleg.

Cum gestionăm avantajos o relație? Relația cu copiii, cu părinții, cu vecinii, clienții, colegii, șefii, prietenii, angajații etc. Ce abilități de exprimare avem nevoie să dezvoltăm pentru  o comunicare eficientă?

Dincolo de tehnici de comunicare asertivă și metode de a oferi feedback este vorba despre a înțelege ce face o conversație să devină dificilă și ce pot face eu pentru a reuși o comunicare eficientă.

Conversații dificile (III) – Discuția centrată pe identitate

 

În cea de-a III-a întâlnire vorbim despre:

  • De ce sunt unele conversații dificile?
  • Discuția centrată pe sentimente: ce e de făcut cu sentimentele noastre într-o conversație dificilă?
  • Presupunerile și impactul lor în dezvoltarea unei conversații dificile
  • 3 aspecte esențiale despre identitate și redobândirea echilibrului
  • Consolidarea identității

La finalul trainingului participanții vor:

  • Ști să facă analiza rapidă a unei conversații dificile
  • Putea înțelege care sunt factorii care fac o conversație să fie dificilă
  • Putea identifica unde există dezechilibru în identitatea proprie
  • Avea cel puțin o acțiune de implementat pentru consolidarea indetității proprii

 

Întâlnirile sunt create în așa fel încât participanții să descopere informația prin joc și aplicații specifice contribuind astfel cât mai mult la creșterea șanselor ca informațiile și tehnicile dobândite să fie aplicate în viața reală, așa că vă recomandăm să vă scoateți la înaintare hainele de joacă.

 

Înscrie-te!
0px
Identitate