Dacă aș putea să mă întorc înapoi în timp, aș alege să fac același lucru în duminica aceea la amiază. A fost o duminică ploioasă, cu tunete și umezeală din plin. Cu emoții, căci habar n-aveam la o ce să iau parte. Am zis doar că merg și gata. Aveam să aflu că acea decizie mi-a schimbat irevocabil percepția asupra lumii.
În duminica aceea am participat la primul meu spectacol de teatru senzorial labirint. Eram studentă în anul 2 de facultate în Cluj-Napoca, cu multe timidități, temeri și neîncrederi ascunse adânc în mine. Era cald afară, însă vremea din acea zi era numai bună de meditație și contemplare. Așa că am pornit spre Muzeul Satului, curioasă până peste cap de evenimentul la care am fost invitată să particip, fără să am voie să știu despre ce e vorba. Aveam să trăiesc cea mai dilatată oră din viața mea.
La sfârșitul performance-ului am stat pe o prispă și-am băut ceai, ca să sedimentez tot ce am trăit. Am avut revelația că sunt atât de multe lucruri care îmi scapă zi de zi pentru că privesc doar cu ochii.
Mai mult decât atât, am învățat într-o oră că vulnerabilitatea îți oferă un drum direct către iubire și înțelegere. De asemenea, am fost nevoită să primesc și mi-am dat seama că-i nevoie și de asta ca eu să pot ajuta mai departe.
Și așa a început totul.
Ulterior, am devenit constructor de astfel de experiențe pentru alții. Am aflat că acest concept de teatru labirint senzorial fost creat în urmă cu câțiva ani de Iwan Brioc. Director artistic pentru numeroase proiecte artistice precum the Republic of Imagination sau Theatr Cynefln, cu experiență calificată în film, psihologie, dramaterapie și chi kung, Iwan a dezvoltat o metodologie nouă, pornind de la munca de cercetare a antropologului Enrique Vargas.
Ceea ce a reușit să creeze e greu de relatat prin cuvinte, căci tocmai aici e surpriza: să nu știi nimic și să te lași purtat de propria ta lume interioară.
Ca facilitator al acestui tip de experiență, cred că ceea ce reușește cel mai bine acest tip de teatru este să declanșeze niște triggere emoționale și să vindece acolo unde este nevoie. Pleci acasă cu multă nevoie de introspecție și de rearanjat informația interioară.
De aceea, e impropriu spus că mergi la un spectacol. Participi la un performance în care tu ești creatorul principal. Te plimbi printr-o serie de portaluri senzoriale, simțurile îți trezesc amintiri și senzații familiare. E asemeni unui rollercoaster. E o poveste cu personaje pe care imaginația ta le modelează pe viu, în acel moment. Constructorii experienței create pentru tine nu fac decât ca tu să te simți în siguranță.
La Iași, am construit alături de trupa de teatru senzorial labirint Introspect peste 20 de spectacole și ateliere tematice. Pentru că suntem o comunitate care are nevoie de terapie, care caută să se dezbrace de frică și crește într-un stil, zic eu, incredibil. Iată câteva din feedback-urile scrise, primite în urma unui spectacol:
„Experiența de astăzi mi-a scos în evidență absența atenției la prezentul nou. Totul poate fi concluzionat cu un cuvânt – oglindă”.
„Când mintea obosește, te ghidează relația cu ceilalți și încrederea în oamenii care te înconjoară. Mulțumesc de reminder!”
Dar trăirile din labirint trebuie observate și analizate pentru ca subconștientul să își poată face treaba mai departe. Și ca să înțelegem, e nevoie să iertăm. Și ca să iertăm, e nevoie să ne punem și în pielea altora, mai des și cu mai multă dăruire.
Și ce bine că există Crilia, care ne învață de unde să începem și cum să continuăm să ne derulăm fericirea mai departe de frică și mai aproape de ceilalți.
Articol scris de : Alexandra Ceornei
Sursă foto: Andreea Loredana Lungu
