Ne povesteşti cum ai ajuns aici, ce te-a determinat să începi această carieră, ce te-a motivat să continui şi de ce ai decis să fii alături de noi în acest program AMAZING.
Apoi ne punem pe treabă și vorbim despre:
Analiza nevoilor de training. Care sunt informațiile de care am nevoie pentru a realiza un program de training eficient. De unde pornesc. Ce instrumente folosesc pentru a aduna informația de care am nevoie. Cum interpretez informațiile obținute.
Cum învață adulții. Ce pot folosi pentru a sprijini procesul de învățare al participanților mei. Cum sunt participanții mei diferiți și cum mă pregătesc pentru fiecare.
Setare de obiective și designul de training. Cum setez obiectivele astfel încât acestea să ajute participanții și cum lucrez la planul de training pentru a mă ajuta pe mine, trainer să livrez training eficient
Metode de training. Ce metode, când, căror participanți și cărui conținut.
Activități: explicare, livrare, fixarea cunoștințelor. Cum explic un exercițiu. Cum facilitez derularea acestuia. Ce metode de fixare a cunoștințelor folosesc.
Debriefing-ul sau procesarea. După ce ne-am jucat, am exersat, cum am grijă ca participanții mei să scoată la suprafață exact ceea ce au nevoie pentru a contribui la dezvoltarea lor.
Tipuri de participanți. Ce trebuie să știi despre participanții tăi. Ce metode de abordare este recomandat să adopți. Există participanți dificili?
Dinamica de grup. Ce trebuie să știu despre grupuri. Ce se va întâmpla în grupurile mele de participanți și e nevoie ca eu, trainer, să gestionez.
Metode de evaluare și follow-up. Ce metode folosesc pentru evaluarea trainingului și cum asigur follow-upul programului de training susținut.
Tipuri de evaluare. Pentru cine evaluez, din ce punct de vedere. Ce fac după evaluare.
Instrumente de evaluare. Formular de feedback, raport de training. Ce alte instrumente or mai fi?
Livrare training-uri finale participanți. Momentele în care tu poți arăta cum te-ai schimbat, ce ai învățat, ce poți ca trainer. Tot aici descoperi și ce trebuie să mai adaugi, să mai schimbi să mai tai și la care vom lucra împreună în următoarele 2 luni.
Şi încheiem cu o promisiune:
Că o să iubești fiecare secundă. Că o să finalizezi programul AMAZING nu cu dorința, nu cu întrebarea, ci cu sentimentul interior de neclintit. Că ești un AMAZING TRAINER.
Va fi greu, solicitant, provocator. Însă rezultatele vor fi pe măsură!