S-au făcut deja patru luni de când am pășit prima dată pe Crilia. S-au întâmplat foarte multe, timpul a trecut rapid și parcă m-am născut aici, totu-i natural. Ciudat gând și ăsta. Nu eram eu chiar cea mai debusolată persoană din lume, da’ nici nu prea știam ce-i cu mine.

În perioada asta, am tot auzit de dezvoltare personală, profesională, de evoluție individuală și de grup, dar abia acum, la final, m-am oprit, mi-am scos mintea din gălăgia vieții și m-am întrebat: cum și cât m-am schimbat eu? Făcând calcule și paracalcule, am descoperit. Am crescut în patru luni cât alții în patruzeci și trei virgulă 2. Gândindu-mă la ce experiențe m-au marcat așa de tare de nici măcar nu am conștientizat că mă schimb, îmi dau seama că absolut toate lucrurile au avut un rol, până și cele mai mărunte.

Am aflat cine sunt, așa că zâmbesc mai mult. Ce modest! Am aflat cum să fac să îmi ajungă timpul, deci sunt mai organizată. Știu și rețeta fericirii, ca bonus pe lângă toate activitățile în echipă care m-au făcut mai deschisă la minte. Am luat la cunoștință că perele la cuptor merg cu vin și cu înghețată și că pot sărbători ziua copilului chiar dacă am 22 de ani. Știu ce sunt obiectele sociale, cum trebuie să îmi vând ideile și tărtăcuța mea deține tips & tricks pentru viața profesională. Ca și crilian, parcă am mai multă încredere în mine și în ideile mele și nimic nu mai pare imposibil. Atât de tânără (:P) și știu deja atât de multe!

Și m-am trezit un om mai bun. Și stai să vezi ce oameni buni mă înconjoară! Da, am eu norocul ăsta. Și nu zic eu asta așa, au observat și alții. Dacă nu mă crezi, înseamnă că nu ai petrecut destul timp cu noi. Așa că trebuie să vii să vezi ce echipă minunată suntem și ce fain e stilul crilian. N-ai să mai dai de așa evenimente nicăieri! Și dacă îți cauți scuze cum că nu ai timp, nu știi ce pierzi.

Pup de la Crilianul Jucăuş!

Sursa foto: