Cuvintele se amestecă, dau din coate și se aranjează sub forma unor gânduri. Gânduri care, la rândul lor, se luptă pentru întâietate, cele mai multe doresc să fie ele primele așternute pe hârtie.
Parcă le aud cum strigă „Eu vreau să fiu primul gând!”, „Eu vreau să fiu citit întâi!”. Iar eu le răspund: „Pe rând, dragele mele gânduri, unul câte unul. Așa ne-a învățat Irina Șubredu, altfel vă împiedicați; doar dacă stati răbdătoare la rând veți fi văzute și citite, de la început până la sfârșit”.
Despre ce anume vreau eu să vorbesc azi? Despre doi oameni frumoși care m-au inspirat și m-au ajutat să cresc în proprii mei ochi, lucru care nu e de ici-colo, credeți-mă.
Pe Crina Penteleychuk am întâlnit-o la trainingul despre asertivitate și, deși știam cam cu se ”mănâncă” așa ceva, nu avusesem curajul să ”gust” din felul principal. Ea m-a determinat să nu îmi mai fac griji pentru ceea ce ar putea să gândească cei din jur despre mine, să am încredere în deciziile pe care le iau și să nu îmi asum nemulțumirile celor care nu sunt de acord cu mine.
Ce mai are Crina special este un simț al umorului atât de dezvoltat, încât nu poți rămâne posac în prezența ei. Este energică, interesată și cu adevărat interesantă!
La Programul de educare a Inteligenței emoționale am întâlnit-o pe Irina Șubredu, care m-a convins să-mi las fricile și imperfecțiunea undeva pe drumul dinspre casă spre sala de curs, fără să-mi pese pe unde vor rătăci.
Irina e o femeie blândă, care te privește cu îngăduință, nu te judecă, nu îți pune etichete. Te face să te simți în largul tău, să te dezvălui și să te accepți.
În concluzie, aceste două femei frumoase m-au inspirat, mi-au zgândărit vechi atitudini și aptitudini din adolescența mea mioapă și așa am (re)început să scriu ce simt și ce gândesc. Deh, nimic nu moare din ce sălășluiește ascuns în interiorul nostru, doar că uneori viața le încătușează pentru a face loc altor trăiri și preocupări, prioritare la momentul lor, mult prelungite adeseori.
Dar nu le putem trece pe lista pierderilor, cel mult în coloana rătăcirilor. Iar ”rătăcitul” se poate aduna și poate găsi calea de întoarcere.
Cam așa văd eu lucrurile după aceste două traininguri.
Si ca să vă mai vorbesc un pic despre mine, că a început să îmi placă, vă spun ceea ce îi spun adeseori și fiicei mele, care a ales un drum greu, plin de provocari: ”Înconjoară-te de oameni mai inteligenți decât tine, de la care să ai mereu ceva de învățat! Și ai să devii ca ei!”.
Poate mulți dintre voi, cei care citiți aceste rânduri, ați avut norocul, poate și curajul, să vă aflați în jurul oamenilor inteligenți, academic sau/și emoțional și simțiți asta ca pe o normalitate, însă sunt mulți care trebuie să-i caute, să-i descopere și să facă cumva să ajungă în preajma lor.
Eu pe Crina și pe Irina le-am căutat și…le-am găsit. Mă felicit, pentru că datorită lor m-am (re)descoperit și am început să mă iubesc, așa imperfectă cum sunt.
La finalul acestor gânduri doresc să vă încurajez să participați la trainingurile CRILIA pentru a le cunoaște pe aceste femei minunate, care împărtășesc cursanților din înțelepciunea, veselia, blândețea și experiența lor.
Cu mult drag,
Luminița
