Am stat mult să rumeg până să mă apuc de scris. Am ascultat și am observat oamenii din jur, mi-am oferit cadoul de a mă opri și de a face asta. În primă fază, m-am simțit obosită pentru că nu înțelegeam sau pentru că judecam. Mai apoi, am pășit în exterior și am ascultat, ca și cum aș fi un martor. Am stat în sine să pricep și am simțit. Am devenit, fără chin și îndoială, omul din fața mea. Și uite așa mi-am dat seama că eu știu…că nu știu nimic.

Observ totuși că oglinzile-oameni îmi transmit niște semnale, mai ales atunci când am nevoie. De exemplu, mi se întâmplă să mă trezesc uneori alergând spre baie, bucătărie și mai apoi spre locul în care trebuie să ajung. Fără să-mi dau timp să mă trezesc, să mă uit la lumina de afară, să-mi reglez respirația. Și în zilele de felul ăsta, toți oamenii de pe stradă sunt morocănoși, claxonează, se grăbesc, înjură. Căci în zilele astea, eu îi privesc printr-un filtru gri, în care pătrunde fix ce i-am dat și eu ființei mele de cu dimineață: lipsa de limpezime.

Dar ce înseamnă cuvântul ăsta, recunoștință? Uite ce spune DEX-ul:

„RECUNOȘTÍNȚĂ, recunoștințe, s. f. Obligație morală pe care cineva o are față de cel care i-a făcut un bine; recunoaștere a unei binefaceri primite; gratitudine. – Recunoaște + suf. -ință (după fr. reconnaissance).”

Apoi m-am uitat în mine să-i caut o definiție. Eu cred că recunoștința s-a născut din nevoia noastră de a ne identifica cu ceva sau cu cineva. Nu-i o obligație, e un gest de înclinare în fața existenței. Căci până la urmă, a recunoaște că ești prezent în viață înseamnă a mulțumi generațiilor din urma ta care au făcut posibil acest lucru, naturii că te-a creat,  ființei tale că e conștientă. Această cunoaștere care se reîntoarce, pentru a ne păstra cu picioarele pe pământ.

Definiția asta nu m-a mulțumit, întrucât nu e vorba doar despre mine. Așa că am căutat să văd ce cred oamenii de știință, să înțeleg ce se întâmplă în creerele noastre cu această stare de gratitudine. Ei bine, în răsfoiala mea am dat peste un studiu a doi profesori de la Universitatea Indiana, care se ocupă cu cercetări diverse în privința sănătății mentale, modelarea neuronală și psihologia pozitivă. E vorba despre Joshua Brown și Joel Wong, care au cercetat impactul recunoștinței asupra a 300 de studenți care au apelat la consiliere psihologică în cadrul universității, pe fondul unor depresii sau anxietăți.

Metoda pe care au aplicat-o e relativ simplă. Au împărțit cei 300 de participanți la studiu în 3 grupe. Unul dintre ele a primit consiliere, fără alte obligații. Alt grup a fost învitat să scrie către o scrisoare de recunoștință pe săptămână timp de 21 de zile. Celălalt grup a fost provocat să pună săptămânal pe foaie gândurile și emoțiile trăite în cele mai negative experiențe.

Rezultatele au fost uimitoare: cei care și-au manifestat recunoștința în scris și cei care au avut parte doar de consiliere și-au îmbunătățit semnificativ starea mentală, spre deosebire de cei din ultimul grup. De asemenea, folosirea cuvântului „noi” în scrisori nu a însemnat neapărat că oamenii sunt mai fericiți. Totuși, cercetătorii au observat că cei care nu și-au exprimat mai puține emoții negative în scris, au manifestat o stare de bine vizibilă. Deci asta înseamnă că nu-i musai să scriem altora scrisori de recunoștință. Important e să le scriem pentru noi, pentru mințile noastre împrăștiate.

Mai mult, grupul supus studiului a fost investigat după 3 luni după încheierea studiului.  Partea răspunzătoare de recunoștință din creier, cortexul prefrontal medial, era activă. Și culmea, e fix bucățica din creier care ne ghidează procesele de învățare și luare a deciziilor. Makes sense, right?

Poate că nu e de ajuns un studiu pentru a desprăfui de clișee o stare atât de puternică. Dar până la urmă, de ce să-i credem pe cuvânt pe alții până nu încercăm noi, nu?

Cum să facem asta, ne învață Crina la atelierul despre recunoștință și optimism.

Dacă nu mai ai răbdare până atunci, te invit să te întrebi ce e recunoștința pentru tine și de ce ai nevoie de ea. Caută și tu s-o definești, s-ar putea să găsești un gând de-al tău de care nu aveai habar.

Până la următoarea scriitură pentru voi, mai arunc o privire pe geam și salut cerul, cu lumina lui cu tot.